Cum alegi cuptorul potrivit pentru bucătăria ta profesională?

11/09/2022
de catre Sorina Altiparmak

Cuptorul profesional reprezintă poate cel mai important echipament din bucătăria ta profesională. Este astfel recomandat să achiziționezi un model de cuptor profesional de calitate, potrivit specificului restaurantului tău. Există numeroase tipuri și modele de cuptoare profesionale în funcție de tipul de preparate pe care un anumit restaurant le oferă.

Tipuri de cuptoare profesionale de bucătărie

În funcție de specificul restaurantului, vei lua în considerare achiziția unor cuptoare profesionale special concepute pentru a coace anumite tipuri de alimente. Printre principalele tipuri de cuptoare se numără:

  • Cuptoare pizza – sunt cuptoare speciale, fabricate din inox, ce asigură o coacere rapidă și eficientă a aluatului de pizza. Acest tip de cuptor prezintă compartimente speciale dotate cu șamotă în partea inferioară și sunt prevăzute cu geam dublu și iluminare internă pentru monitorizarea coacerii. Poți opta pentru variante de capacități și mărimi diferite, în funcție de dimensiunile pizzelor preparate.
  • Cuptoare gastronomice – numite și cuptoare cu convecție, sunt un tip de echipament profesional de capacitate mare, în care se pot coace mai multe produse. Principala caracteristică a acestui tip de cuptor este dotarea cu unul sau mai multe ventilatoare, cât și a unui sistem de evacuare, ce permite menținerea unei temperaturi constante dorite, în orice parte a cuptorului. Acest fapt prezintă numeroase avantaje: coacere uniformă, coacere mai rapidă, consum redus de energie, consum redus de ulei.
  • Cuptoare patiserie – sunt cuptoare recomandate pentru utilizarea în unități alimentare sau bucătării ce oferă produse de patiserie în volum ridicat. Au capacitate mare, cu spațiu pentru numeroase tăvi, sunt dotate cu lumină internă și cu termostat reglabil.
  • Cuptoare combinate sau cuptoare combi – aceste cuptoare pot combina gătirea mâncării prin intermediul convecției, cu gătirea cu ajutorul aburilor. Se elimină astfel nevoia de a muta tăvile de produse dintre două tipuri de cuptoare, economisindu-se astfel timp și energie. Se pretează la prepararea unor cantități mari de legume.
  • Cuptoare pe cărbuni – sunt cuptoare ce combină funcția unui grătar pe cărbuni cu aceea a unui cuptor ce oferă coacere uniformă. Funcționând 100% pe cărbuni, necesită spațiu de evacuare a fumului. Se pretează la gătirea eficientă și rapidă a cărnii.

Mai există și alte tipuri de cuptoare profesionale, care se utilizează în anumite situații, cum este de exemplu, cuptorul cu microunde.

Criterii de ținut cont în alegerea unui cuptor profesional

Atunci când știi care este tipul de cuptor de care ai nevoie în bucătăria ta profesională, poți lua în considerare câteva aspecte care îți vor ușura alegerea. În primul rând există cuptoare electrice sau pe gaz. Avantajele celor ce funcționează cu gaz sunt: nu usucă mâncarea, ajută la o coacere rapidă, sunt ușor de utilizat, se încălzesc rapid, prezintă rezistență în timp.

Dezavantajele cuptoarelor pe gaz sunt: o distribuire neuniformă a căldurii, nu pot avea funcții variate (rotisor automat, aprindere automată) fără o sursă de curent electric, sunt operate strict manual, se pot infiltra gaze de ardere în incinta de coacere.

În ceea ce privește cuptoarele electrice, acestea prezintă următoarele avantaje: distribuire uniformă a căldurii, coacere rapidă, prezintă programe diversificate de gătit, randament mai bun. În schimb, cuptoarele electrice se pot defecta mai des din cauza funcțiilor complexe pe care le dețin, iar în cazul unei pene de curent, acestea devin neutilizabile.

Indiferent de alegere, este important să ții cont de achiziționarea unui model de cuptor profesional potrivit spațiului de care dispui. Producătorii consacrați oferă modele de dimensiuni și capacități diferite din care poți alege. Este indicat să optezi pentru modele de cuptor profesional fabricate din materiale rezistente și fiabile, precum este inoxul. Acest material mai are proprietatea de a nu altera gustul mâncării și de a se curăța ușor.

Printre aspectele de luat în considerare în alegerea unui cuptor se mai numără: să fie ușor de utilizat de către personal, să fie programabil, să fie versatil, să fie rezistent și să aibă un consum redus de energie pentru perioade lungi de utilizare. Ca ultim aspect este important să investești într-un model de cuptor de calitate, oferit de către un producător cu experiență pe piață.

În acest fel, beneficiezi de garanția că investiția ta va da roade în cel mai scurt timp.

Comentarii

Nici o postare găsită

Adaugă un Review